Alice...

Alice in Wonderland... frumoasa carte. N-am inteles-o, sunt sigura de asta, ar trebui s-o mai citesc de cateva ori pentru a intelege ceva.

Este insa o fraza care m-a marcat incredibil... "Who am I? Tell me that first, and then, if I like being that person, I'll come up; if not, I'll stay down here till I'm somebody else" - cine sunt eu...? Imi place de mine?
Ea se intreba asta mereu, ea stia cine este, isi stia standardele si cunostiintele, avea curajul de a se autoevalua incontinuu si de a se certa atunci cand scadea in ochii propriei persoane. Alice este o fata care mereu provoca oamenii din jurul ei la discutii impertinente, stia sa puna intrebari, nu stia sa primeasca raspunsuri. Nu era niciodata multumita de ce afla. Voia mai mult.
Din pacate lumea absurda in care se afla nu ii permitea mai mult. O lume in care raspunsurile nu sunt niciodata complete sau satisfacatoare, o lume absurda pe care ea nu a stiut s-o ia ca atare ci a trecut-o prin spectrul propriei curiozitati.

Mi-ar placea sa fiu ca ea, sa am atat de multa incredere in mine, copiilor nu le este frica de nimic, de niciun raspuns, de nicio intrebare, nu se gandesc ca sunt absurzi sau impertinenti, nu se gandesc ca deranjeaza, nu se gandesc ca nu au ce sa caute intr un loc. Ei fac tot ce vor si nu regreta nimic. Aproape ca nu gresesc niciodata.

poza : http://s256.photobucket.com/albums/hh172/luker0/

Baz Luhrmann - Everybody's Free (To Wear Sunscreen)

Draga Antoine de Saint-Exupery,

scuza-mi alegerea nefericita de limba pentru a scrie aceasta scrisoare (urmatoarea va fi in franceza).

Imi aduc aminte de desenele facut de tine, atunci cand erai copil, de modul in care nimeni nu te intelegea desi tu aveai un mesaj clar de transmis - SARPELE ESTE UN ANIMAL PERICULOS CARE POATE INGHITI CHIAR SI UN ELEFANT! - dar cine sa asculte un baietel. Oamenii mari sunt prea "stresati" cu altele...

Ma gandeam cum toti copii au o imaginatie. Au o lume numai a lor, cu monstrii, cu sirene, cu zane, robotei, masini, si multe alte nebunii.
Un univers intreg in care sunt salvati, in care se refugiaza cu gandul de fiecare data cand asteapta un prieten de joaca sau cand mami si tati se cearta.

Ce voiam eu defapt sa stiu, domnule Antoine de Saint-Exupery, este cum ati regasit-o?
Imaginatia pierduta in acest pragmatism...in criza ecomonica, printre facturile aruncate pe masa de la intare, printre cutiile de e-mail pline, printre cuvintele grele care ti se adreseaza zilnic, printre esecurie personale/profesionale.
In lume asta in care fiecare gest amuzant ar putea parea vulgar, in care chiar si un copil se chinuie sa inventeze culori si forme frumoase.

Cum faci sa ai imaginatie din nou, cum faci sa fii iar pur?

Nu doresc sa vorbesc despre genii acum, despre oameni mari care au reusit sa fie copii, sa-si pastreze viziune si universul interior.

Eu vorbesc cu oamenii secati de idei care idraznesc sa se PLICTISEASCA intr-o lume in care nici daca te chinui nu ai cum, intr-o viata de om sa inveti tot ce ai vrea.

Zi-mi dragul meu Antoine, cum se face de exista astfel de obiceiuri, de plictiseala, de monotonie?

Cum ii facem la loc copii?

Cut the crap

Imperfectiuni, defecte, pitici pe creier, ticuri, cicatrici, cosuri, dinti strambi, privire ciudata, celulita, vergeturi, tunsoare gresita, pantaloni prea colorati, cercei aurii si mari... si lista poate continua.
Toate lucrurile pe care le uram la noi sau la oamenii din jurul nostru, defapt ne fac speciali.
Am scris deja patru randuri si nu v-am zis nimic nou. Asta pentru ca fiecare din voi este suficient de destept incat sa gandeasca singur ca nu e bine sa pui etichete. E foarte usor sa lipesti si sa pleci, sa lasi oameni marcati in jurul tau. Ce e greu este sa cunosti cu adevarat persoana respectiva si sa o intrebi "De ce?". Poate ca te va uimi raspunsul.

Hainele sunt cu siguranta cartea noastra de vizita, la fel cum si cuvintele si ideile noastre ne reprezinta. Dar singurele care nu se vad sunt sentimentele si din pacate in ultima vreme e foarte uncool sa le expui... Toata lumea vrea sa fie strong...

sursa poza: Istockphoto, made by EyeJoy

O lume bolnava...

Mindfucking...
E o lume bolnava asta in care traim si o facem si mai bolnava in momentul in care ne gandim la ea.
Dar cum poti iesi din ceva ce te defineste, cum poti sa-ti dai seama de mica granita dintre normal si bolnav, dintre gesturile care iti definesc caracterul si cele care te compromit?
Unde in universul acesta mai avem coordonate normale? ce mai e normal, ce mai e bine sau firesc? cand totul tinde catre neconventional, catre nou, catre iesit din normalitate... catre negare a toturor principilor care exista.

Venim de nicaieri si ne indreptam catre oriunde si in tot acest proces, in tot acest mers, nu facem decat sa ne definim ca persoane, sa invatam si sa contribuim cum putem la istorie, la societate... dar totul e kind of inutil pana la urma, oricum nimic nu ramane, totul este pe moment.

Invata sa traiesti clipa, invata sa nu-ti mai fie frica, invata sa fii liber si sa faci fix ce vrei, cand vrei. Toti suntem degeaba aici, suntem niste papusi, niste figuranti... asa ca hai, macar sa profitam.


sursa pic: http://www.chromasia.com/iblog/archives/0608081852.php

Frica...

Zilele vin si trec, viata vine si trece... in cautarea adevarului sau pur si simplu a unei perechi de pantofi mai ieftini, noi toti suntem niste copii penibili. Fiecare mai putin original decat celalalt. Singurele momente in care facem ce simtim sunt atunci cand ne este frica, cand suntem terifiati. Pana atunci, ne punem masti si mergem fericiti prin viata, incercand sa ne prefacem ca suntem cool.

poza : Oana-Andreea Truică

Sila...

Iubirea, generic vorbind nu e nimic altceva decat un sentiment...dar in adevartul sens... e doar un cuvant... nu exista decat ca un substantiv.

Cuvintele in sine sunt extrem de expresive, sunt puternice, ne fac sa suferim, sa avem trairi la fel cum si gesturile au aceelasi efect. Suntem oameni, avem nevoi, avem simturi...suntem robii unui corp, unui sistem, unei societati, unei minti care desi vrea ceva, desi are visuri, acestea sunt limitate. Nu suntem niciodata liberi. Vrem sa iubim dar nu avem pe cine, vrem sa fugim dar nu avem bani, vrem sa facem tot felul de lucruri dar nu avem ambitie suficienta sa ne dam jos din pat.

Lumea, globalizarea, hainele, culorile, vremea, toate sunt mici motive pentru mintile noastre fosile, pentru gandirea ingusta si insuficienta.

E greu sa treci peste existenta ta... e greu sa ajungi la Mecca daca vrei sa o iei prin desert, e greu sa devii nemuritor daca alegi sa te lasi lovit de un val imens de apa.

E greu sa fii scriitor daca nu ai o filosofie, daca nu ai un sistem. Suntem niste robi infecti, fiecare dintre noi, niste sclavi, facem lucruri pentru a fi facute nu pentru ca le simtim...

Suntem o societate infecta. N-am fost niciodata mai multi si niciodata mai singuri, traim intr-o jungla fara principii...

Mi-e sila de lumea in care sunt obligata sa traiesc...

Jocuri

Fiecare persoana e un joc. Nu suntem altceva... nu existam in alta forma. Corpul este asemanator cu o cutie,uneori frumoasa, alteori urata, cateodata prafuita, colorata, alb-negru, suntem vechi sau noi. Dincolo de cutie insa, te asteapta adevarata surpriza.
Sunt jocuri previzibile, usoara, unele sunt grele - nu pot fi jucate de oricine. Uneori jocul te joaca pe tine, daca nu esti atent.
Pentru a te "juca" o persoana, trebuie sa-i cunosti bine regurile, sa stii cum sa trisezi, mai trebuie sa ai si un pic de noroc... asta daca vreo sa castigi.

Se pierde usor la astfel de jocuri, uneori sunt extrem de periculoase. Alegi jocul gresit si te implici cu mai mult decat un zambet si pierzi. La jocuri de carti, la v-ati ascunselea, la jocuri pe calculator... pierzi timp, pierzi bani, pierzi din orgoliu, din luciul tau interior... dar cand te joci persoane, cand te implici in persoane prea mult, you can lose a lot more.

Deci ai grija cum te joci... Viata in sine, te provoaca la joaca tot timpul :).

Play on...

Flash Mob - Luni 19:00

Pentru cine nu e familiar cu termenul...
Flash mob = Adunare "spontană" într-un anumit loc cu scopul de a protesta tacit la un anumit subiect. Acţiunea e planificată din timp şi caracteristica ei principală e discreţia şi ironia.

Cauta pe Youtube si o sa gasesti foarte multe link-uri super interesante cu asta. Actiuni de mare succes peste tot in lume...

"FLASH MOB LA UNIVERSITATE, BUCUREŞTI


INSTRUCŢIUNI

Loc: Bucureşti, UNIVERSITATE, în faţa fântânii
Data: Luni, 29 septembrie, 19:00
Durata: 5 minute


Cândva în timpul săptămânii, intră pe site-ul http://oraexacta.net/ şi sincronizează-ţi ceasul la ora României.

Tot în timpul săptămânii, desenează pe o foaie de hârtie o inimă cât se poate de mare şi roşie.

Luni, la ora 19:00, fii la fântâna de lângă universitate cu foaia împăturită şi în buzunar/ascunsă. Poartă-te normal. Te plimbi prin zonă sau te aşezi pe o bancă.

La exact 19:02 scoţi foaia, o despătureşti, te poziţionezi lângă fântână cu spatele la ea şi ridici foaia. Toţi flashmober-ii ar trebui să încercuiască fântâna cu spatele la ea.

La exact 19:05 împătureşte foaia, ascunde-o şi pleacă din zonă. Fiecare ar trebui să se îndrepte în direcţii diferite.

Frumuseţea acestui eveniment este tocmai aceea că nişte oameni care nu se cunosc între ei se unesc pentru o cauză comună."

Acesta adunare este a Grandocardiacilor. Un grandocardiact este sindrom rar intalnit la noi in tara. Se manifesta prin iubire nejustificata a oamenilor si prin tendinta de a sacrifica propriul comfort pentru cel al oamenilor din jurul sau, chiar daca ii cunoaste sau nu pe acestia.

Daca te consideri un Grandocardiac sau doar vrei sa participi la un astfel de eveniment, esti chemat LUNI la 19:00 la Fantana de la Universitate :).

Sursa: http://www.grandocardiac.ro/flashmob.html

Change comes from within

Cum ai invatat tu sa te joci? Eu nu-mi aduc aminte, parca e asa, un simt pe care-l ai cand esti mic.
Joaca a fost inventata de copii, asa parea in capul meu. Dar exista multi copii care nu stiu sa se joace. Au mici impulsuri care ii fac sa uite ca sunt copii si ii transforma in mici aparate distrugatoare pentru o secunda.

Copii care invata alti copii sa se joace, sa rada, sa scape de timiditate, sa traiasca asa cum ar fi natural sa traiasca. Sa fie copii...Ei se numesc SPUNE si sunt niste adulti responsabili deghizati in copii... sau asa cred eu.

Cum i-am cunoscut?
Pai, in cazul in care poate voi nu stiati, eu cu o prietena am inventat ceva... un targ de manuale second hand la noi in liceu. Am chemat ceva presa, a venit si a iesit un eveniment... culmea... nu asta conteaza ci ca in cadrul acestui eveniment am strans si ceva fonduri pentru niste copilasi.
Iar dupa targ am fost sa le ducem hainutze si fructe intr-un orfelinat, impreuna cu cei de la Consiliul Copiilor "Spune".

Vreau sa aduc in discutie faptul ca daca vreodata simti ca vrei sa faci ceva misto, ca vrei sa te relaxezi, sa uiti de lumea, sa te destresezi... un orfelinat este locul ideal, te simti util si fericit automat.
I-am vazut cu dormeau ei in patut cate doi, cum alergau pe holuri, cum radeau... sunt atat de simpatici... dar traiesc totusi o drama...si se simte.

Exista copii care nu stiu sa se joace, copii care nu stiu sa zica "Mama", copii pentru care "Casa de copii este acasa"...

In Romania nu se va schimba nimic niciodata - asta ar zice orice om care sta si se uita ca idioatul toata ziua la televizor, sta pe mess sau iese si se imbata... Oamenii care mai fac ceva, mai ridica o punga de pe jos, mai inchid apa cand se spala pe dinti, mai sting lumina cand ies din camera, mai recicleaza, mai lasa masina acasa... mai scriu un proiect, ei stiu ca lumea se poate schimba numai daca noi vrem...
"Be the change you want to see in the world"... sau cum zice o persoane draga mie: "Hate something, change someting"

The Powerpuff Girls...

"Sugar, spice and everything nice...these were the ingredients to create the perfect little girls." De cate ori ai auzit asta?
De curand cineva mi-a zis cum ca aceste mici creaturi animate ar fi simbolul feminitatii. Mmmmm... let's see. Cred ca asta asteptau defapt femeile de mult timp, un pic de putere. Acest desen animat intradevar intruchipeaza puterea feminina. Ai zice ca omoara monstrii cu toata ura pe care o au pentru barbati (presedinti, directori, ministrii,soti etc.). Ai zice sigur ca acest desen animat e scris de o femeie care probabil face cateva mii de campanii pro-women.
Dar nu... defapt si de drept este scris de nimeni altul decat Craig McCracken - aceelasi om care a inventat-o si pe DIDI a lui Dexter. O fi vreun fel de mod de a zice "Sorry" - pentru Didi si mama ei, feministelor din lumea asta.
DAR... o analiza mai atenta ne spune ca defapt aceste minunate fetite au fost create de "The Profesor" - deci tot un barbat, dintr-o gresala in laborator.
So that's it for you - simbolurile voastre feminine au fost inventate din gresala unui BARBAT!

Unde exista dreptate in lumea asta? Mai exista speranta pentru femei?

MUTO by BLU

Incredibil...

Street People

Noi iar cand zic noi ma refer la o comunitate de oameni care zilnic merg pe strazi... Noi devoram tot, afise publicitare proaste, stenciluri inteligente, flayere oferite in dar de catre copile plictisite, avem vie in cap imaginea cainilor, din cand in cand ni se mai fura geanta, mai suntem imbraciti, ne mai pica apa de la vreun aer conditionat, fix in crestetul capului, alergam dupa taxiuri, cadem pe scari, trecem nepasatori pe langa cersetori, vedem o gramada de cacaturi in fiecare ora din zi, sera sau noapte... dar noi suntem o comunitate...si ne cunoastem mai mult sau mai putin, ne ascundem sub ochelari de soare, sub esarfe colorate sau sepci de firma, ne salutam uneori, alteori arunca priviri. Pentru noi e tot, pentru noi se deschid butice, pentru noi exista magazine ascunse, barulete,fast food-urile, pentru noi exista street wear, pentru noi sunt ochelarii colorati si parfumurile puternice, pentru noi exista cerceii colorati si insignele, agentiile bancare pitite pe stradute, farmaciile de pe Lipscani, terasele din parcuri fara parcare, praful de pe strazi, cersetorii...
Pentru noi, oamenii care inca mai vad pe unde merg, care inca mai schimba ruta pentru a diversifica, pentru noi, oamenii care stiu sa iubeasca mizeria, agitatia si caldura, pentru noi, cei care inca mai traim fara masina, care inca mai suntem cu picioarele pe pamant, care stim sa zambim in ciudata tuturor betoanelor din jurul nostru, pentru noi care inca nu stim ce este traficul, care inca mai umblam cu ambalejele in mana pentru ca nu exista cos de gunoi, pentru noi cei care stim cu adevarat societatea.
Pentru noi... tot respectul meu...

Basme...

"...Acum vedem ca prin oglinda, in ghicitura,
atunci insa, fatza catre fatza;
acum cunosc in parte,
dar atunci cunosteam pe deplin..."

Am avut o perioada in care citeam aceste versuri zilnic, sunt din biblie, "sectiunea" dragoste, sunt amintite in diverse carti celebre, sunt minunate, descriu perfect orice fel de legatura dintre doi oameni... descrie trecutul si prezentul ca o singura clipa... trecutul e momentul amintirii iar prezentul este amintirea in sine... este tot... este mai clara acum decat a fost vreodata.

Eliade o foloseste in "Nunta in cer", o carte pe care eu, cu creionul in mana am subliniat fiecare cuvant, e prea frumoasa... si eu sunt prea indragostita.

Alta dimensiune...

Vibratii,sunete,foi de flipchart, markere,energie vie, idei vii, oameni extrem de colorati... 5 zile in care somnul parea o piedere groaznica de timp, in care privirile pareau mai importante decat orice cuvinte.
Cateodata intram intr-o stare incredibil de ciudata, simteam cum tot e prea mult pentru mine, cum sunt prea mica fata de oamenii de acolo, fata de povestile lor, era o energie extrem de motivanta.
Se zice ca daca te vezi undeva e aproape posibil sa ajungi acolo, asta e primul pas, sa poti visa...
Ma simt goala acum, simt ca vorbesc in zadar cu oricine incercand sa povestesc ceva ce nu se poate povesti, unor oameni care nu au cum sa inteleaga.

As fi vrut mai mult timp, cu totii am fi vrut, sau asa vreau eu sa cred.

Multumesc pentru tot...